Te pupă Titi

Ziua 22, ultima zi. Metamorfoza începe să-și arate adevărata valoare și utilitate. Mă simt alt om, mai “vesel”, mai cerebral, mai rău, mai crud. Dar nu cred că-mi mai pasă, până la urmă ăsta era scopul acestei schimbări. Soarele a ieșit, metamorfoza a luat sfârșit, o stare dubioasă se-nalță peste carapacea coconului din care a evoluat, lăsând în urmă o dâră de nepăsare și indiferență. Undeva în adâncul cortexului meu se aude o voce dulce de mult uitată, care-mi alină gandurile și-mi șoptește cald. Este vocea ego-ului, vocea îngropată și ignorată timp de 3 ani… dar acum, scăpată din catacombele craniului, începe să-mi inunde tot corpul… îmi place, de ce să mint, îmi este dragă. Prost am fost când am închis vocea asta dulce, care-mi mângâie neuronul și inima, ochii și degetele. Este tot ce mi-a lipsit în ultima perioadă, îmi era dor. Mă alintă și-mi șopteste gânduri de mult uitate, care acum au un înțeles aparte, logic. Acum mă îndeamnă să-ți transmit un mesaj cititorule și cred c-o să-ți spun…

 Vai ce dor îmi era să văd lumina soarelui, să-i simt căldura… Acum am revenit, poate că nu mă știi, poate ai auzit despre mine anumite lucruri… Dar ghici ce! Mi se rupe! Acesta este momentul meu, n-o să-l mai pierd pentru nimic în lume, sentimentele sunt inutile din punctul meu de vedere. Uite exemplu, prostul ăsta s-a îndrăgostit, a iubit, apoi a fost călcat în picioare în repetate rânduri… Pentru ce? Dragoste? Iubire? O grămadă mare de căcaturi inutile. Acum este timpul meu să-l aduc la gloria promisă, destinul promis în ziua când s-a născut. O să călcăm peste cadavre râzând, lumea asta este prea mică pentru oameni slabi. Te pupă Titi, ne vedem pe străzi. 

Acum observi tu cititorule, ăsta este destinul meu. Ai să vezi, este timpul să încep o nouă filă in agenda mea. Ziua 22, 9 aprilie 2014, metamorfoza a luat sfârșit. Evoluția s-a terminat, este timpul să ies la lumină.